Aspect: 2-5 mm lungime; corpul este subţire şi de culoare neagră; în zona toracelui este inserată o pereche de aripi închise la culoare, ce ies bine în evidenţă şi care prezintă un sistem de nervuri negre şi vizibile; nervura mediană se ramifică în cercuri; în cap sunt inserate antene compuse din mai multe segmente, care sunt îndreptate constant direct înainte; ţânţarii posedă 3 perechi de picioare lungi; larvele au 5-7 mm lungime şi par a avea o culoare albă şi lucioasă, datorită învelişului alb de grăsime ce acoperă interiorul care este de culoare închisă; la capătul părţii anterioare a corpului se desluşeşte o capsulă chitinoasă, de culoare maro sau neagră.
Biologie: o femelă depune nişte ouă transparente, de aproximativ 20-40 mm, fie răzleţe, fie grupate în grămezi sau şiraguri pe un substrat umed şi humos. În general turba este preferată ca loc de clocire. După 7-8 zile eclozează larvele , care trăiesc în grupuri mari şi se hrănesc cu rădăcini şi seminţe. întregul ciclu evolutiv de la stadiul de ou până la cei de ţânţar adult depinde de temperatură şi durează la 21-25 ° C aproximativ 24 de zile. Din mai până în iunie larvele continuă să stea grupate. Transformarea în pupă are loc în iulie şi august, iar pupele sunt asemănătoare unor mumii miniaturale. Insectele adulte ce ies din pupe se mai hrănesc doar cu lichide, principala lor preocupare fiind împerecherea. La numai 3-7 zile de la actul reproducerii insectele mor. Această fază poate fi recunoscută după zborul ce se aseamănă unui dans ritualic.
Răspândire: ţânţarii ciupercilor sunt răspândiţi în toată lumea. Ei trăiesc şi în habitate extrem de dure, precum regiunile din nordul şi sudul cercurilor polare, adică insulele din jurul Antarcticii şi zonele de tundră. Ei pot supravieţui până la o altitudine de 4000 m deasupra nivelului mării. Pot fi găsiţi pe numeroase plante, aflate pe un sol humos.
Dăunător: Pământul din ghivece este plin de larve de ţânţari ai ciupercilor, care trăiesc în grupe numeroase (până la 2500 de insecte pe m2). Ţânţarii adulţi roiesc în aer, zburând haotic şi se aşează uneori pe ecranul luminos al televizorului sau al computerului. Din cauză că larvele se hrănesc preponderent cu rădăcini şi seminţe, se poate ajunge la pagube importante mai ales în sere. Plantele mature sunt rareori afectate de ţânţarii ciupercilor. In pericol direct se află seminţele, lăstarii şi plantele tinere. Din cauză că ţânţarii sunt dăunători primari ai plantelor , fragilizându-le sistemul imunitar, pot exista şi alte urmări precum apariţia infecţiilor determinate de bacterii de mucegai sau de ciuperci.
Prevenire: Să fie atraşi prădătorii naturali ai ţânţarilor, de exemplu păianjenii. Plantele să fie udate numai în cantităţile strict necesare. Pentru prevenirea apariţiei ţânţarilor de ciuperci se foloseşte mai bine un pământ mai uscat pentru plante. Trebuie studiată atent calitatea pământului de plante, deoarece larvele de ţânţari sunt adesea aduse odată cu pământul de flori.
Combatere: ţânţarii adulţi, care se rotesc în zbor, pot fi prinşi cu plăci sau coli galbene înmuiate în substanţe adezive. Pământul plantelor poate fi acoperit cu nisip sau cu pietriş, pentru a împiedica femelele să îşi depună ouăle. Pământiii jilav poate fi lăsat să se usuce chiar de mai multe ori, dacă planta tolerează. Pe cale biologică combaterea ţânţarilor se face cu ajutorul nematozilor (Steinernema feltiae şi Steinernema carpocapsae).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu